Pașii înregistrării în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru persoane juridice

Spațiul Privat Virtual (SPV) este o platformă online dezvoltată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din România, care permite contribuabililor să acceseze diverse servicii și informații legate de situația lor fiscală și de administrarea impozitelor și taxelor. Din 1 ianuarie 2024 se regăsesc și informații despre Registrul Național E-Factura. Teoretic, RO E-Factura fost introdusă pentru a facilita și simplifica procesele de facturare și de gestiune a documentelor financiare în mediul digital.

Menționez de la început că înregistrarea în SPV pentru firme se face pe CUI, nu pe CNP.

Pasul 1. Achiziționarea unui certificat digital agreat de ANAF

Lista furnizorilor de certificate digitale se găsește aici: https://eidas.ec.europa.eu/efda/tl-browser/#/screen/tl/RO
Procesul de achiziție certificat digital durează de la câteva ore la cateva zile și prețurile variază, prin urmare informați-vă temeinic pe site-urile lor si decideți in cunostință de cauză.
Tototdată puteți opta pentru varianta fizică (cu token fizic) sau în cloud. Personal folosesc varianta în cloud și înregistrarea în SPV se poate face cu oricare dintre cele 2 variante.

Pasul 2. Instalarea certificatului digital

După achiziția certificatului digital, veți primi un email cu intrucțiunile de instalare. În cazul în care nu primiți aceste informații în email, atunci mergeți pe site-ul furnizorului si căutați intrucțiunile. Dacă nici așa nu vă descurcați, puneți mâna pe telefon și sunați furnizorul pentru a cele instrucțiuni.
În principiu instalarea certificatului digital nu este un proces complicat, daca aveți pașii necesari.

Pasul 3.Înregistrarea în SPV

De aici lucrurile încep să se complice puțin.

Inregistrare SPV firma explicat de Happy Web
  1. Trebuie sa intrați pe https://www.anaf.ro/InregPersFizicePublic/#tabs-2 sectiunea “Inregistrare utilizatori cu certificat digital”. Calea completă este ANAF -> Servicii Online -> Înregistrare Utilizatori -> Fereastra Spațiul Privat Virtual -> Inregistrare/Inrolare persoane fizice/juridice și alte entități fără personalitate juridică în Spațiul Privat Virtual -> PERSOANE JURIDICE ŞI ALTE ENTITĂŢI FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ -> Înregistrare utilizatori persoane juridice și alte entități fără personalitate juridică
  2. Se deschide un formular de unde trebuie să descărcați documentul de confirmare
  3. Fișierul se deschide doar cu Adobe Acrobat (am încercat cu alte variante și nu funcționează) și:
    1. Completați secțiunile: Nume, Prenume, Email, se bifează cu CNP si se completează CNP-ul
    2. îl semnați cu semnătura electronică în secțiunea “Semnătură utilizator”
  4. După ce ați făcut acest lucru, el trebui trimis pe email sau online (unii furnizori oferă această posibilitate) catre furnizor pentru contrasemnare.
  5. Când ați primit documentul contrasemnat, salvați-l în calculatorul dvs și atenție – NU-L DESCHIDEȚI
  6. După pct 5, vă duceți din nou pe site-ul ANAF https://www.anaf.ro/InregPersFizicePublic/#tabs-2 (pct. 1), secțiunea “Inregistrare utilizatori cu certiifcat digital” unde va trebui sa completați informațiile solicitate
  7. La secțiunea “Selectați documentul de confirmare” adaugați documentul primit de la furnizorul de certificat digital si salvat pe calculatorul dvs (pct. 5)
  8. La secțiunea “Selectați arhiva zip cu documentele justificative” adaugați următoarele documente:
    1. Dacă sunteți Administrator (Reprezentant Legal)
      • Copie buletin administrator
      • Copie CUI
      • Actul constitutiv de unde reiese că sunteți administrator
    2. Dacă sunteți Împuternicit:
      • Copie buletin
      • Împuternicirea notarială
    3. Toate documentele se adaugă într-o arhivă .ZIP, semnate cu semnătura electronică.
  9. Atenție: adresa de e-mail ce o completați in secțiunea “Adresa de email” din formularul ANAF trebuie sa fie aceeași cu cea completată în certificatul digital
  10. Se trimite formularul

Nu veți primi vreun email că ați trimis documentele, dar veți avea o fereastră nouă cu următorul mesaj: „Ca urmare a cererii dumneavoastră de înrolare în Spaţiul Privat Virtual vă aducem la cunoştinţă că înregistrarea s-a efectuat cu succes. Menţionăm că, informaţiile cu privire la datele dumneavoastră de înrolare în Spaţiul Privat Virtual pot fi salvate în format html (Ctrl-S) şi pot fi imprimate.” Vă recomand să salvați aceste informații intr-un folder pe calculatorul dvs. Ulterior dacă veți avea nevoie de informații cu privire la înrolarea dvs in SPV veți fi nevoit sa furnizați numărul de înregistrare.
E-mailul de la ANAF cu aprobarea contului dvs durează. Pentru ANAF Sector 3, termenul de soluționare este de 10 zile calendaristice. Sunt firme ce au obținut aprobarea în câteva ore, dar eu l-am primit fix in a 10-a zi calendaristică.
În ambele cazuri (aprobare/respingere) veți primi 2 e-mail-uri. 
Aprobare:
1.    „Ati fost aprobat pentru serviciul SPV în calitate de  pentru CUI/CIF XXXX (CUI-ul dvs). Veti primi un email cu confirmarea activarii dupa care va puteti autentifica pe www.anaf.ro.”
2.    La câteva minute a venit și al doilea e-mail de genul: „Contul dumneavoastra a fost actualizat conform solicitarii.”
Respingere:
1.    „Cererea dvs. de înregistrare pentru serviciul SPV în calitate de  REPREZENTANT LEGAL pentru CUI/CIF XXXX (CUI-ul dvs) a fost refuzata din cauza: Documente neconforme.”
2.    În cazul meu refuzul a fost: „Lipseste documentul care atesta calitatea de reprezentant legal.” - nu am atașat Actul constitutiv pentru a doua firmă (deși nici pentru prima nu am atașat, dar a fost aprobat). Probabil depinde foarte mult și de cine procesează aceste cereri și cât sunt de zeloși.

Documenția oficială ANAF cu privire la înregistrarea in SPV persoane juridice:

  1. Intrucțiuni SPV persoane juridice
  2. Link direct: Înregistrarea persoanelor juridice  || PDF-ul aici (descarcă .pdf)
  3. Link direct: Instrucţiuni de utilizare SPV || PDF-ul aici (descarcă .pdf)


Sper că acest articol va aduce puțină lumină în ceea ce privește înregistrarea firmei dvs în SPV.

All articlesHappyWeb.ro
  1. Reply
    Buna ziua! Am primit pentru a doua oara mail de refuz "Cererea dvs. de înregistrare pentru serviciul SPV în calitate de REPREZENTANT LEGAL pentru CUI/CIF.... a fost refuzata din cauza: Serie/Numar act. ". Mi-ati putea spune la ce se refera? mi-am schimbat acum un an buletinul cu modelul nou, presupun ca nu au ceva actualizat in SPV, dar nu stiu cum sa verific. Pe "Editare profil" nu imi apare ce au ei in sistem
    1. Ana-Maria Ispas
      Reply

      In reply to Elena B

      Buna ziua! Eroarea legată de „Serie/Număr act” apare deoarece sistemul ANAF validează datele introduse de dumneavoastră în formularul SPV prin compararea lor cu baza de date proprie sau cu cea de la Registrul Comerțului (ONRC). Dacă datele nu sunt identice, cererea este respinsă automat. Când v-ați schimbat buletinul ați înregistrat această modificare (prin mențiune) la Registrul Comerțului pentru firma la care sunteți reprezentant legal? Dacă nu, ANAF figurează în continuare cu buletinul vechi. Va trebui să actualizați mai întâi datele de identificare la ONRC. Dacă ați actualizat deja datele la ONRC și totuși primiți refuz, înseamnă că sistemele nu s-au sincronizat. Cel mai sigur este să folosiți Formularul de contact de pe site-ul ANAF. Selectați categoria „Asistență tehnică servicii informatice”, explicați-le că actul de identitate a fost schimbat și atașați o copie după noul buletin pentru a forța actualizarea în sistemul lor. O zi buna!
      1. Reply

        In reply to Ana-Maria Ispas

        > Când v-ați schimbat buletinul ați înregistrat această modificare (prin mențiune) la Registrul Comerțului pentru firma la care sunteți reprezentant legal? Cand am constituit firma, aveam deja noul buletin. Am sunat la ei la call center, in mod neasteptat chiar au raspuns la telefon repede, si mi-au spus ca la tipurile noi de buletin, cele cu nr de forma MB1234567, unii functionari in mod eronat resping cererea daca nu sparg numarul in "Seria: MB" si "Numar:1234567". Drept urmare am refacut online cererea cu aceasta modificare. Mi s-a parut surprinzator intr-un mod neplacut ca cei de la call center nu aveau acces pe baza numarului de inregistrare de la fosta cerere sa se uite si sa imi spuna exact ce e in neregula.
        1. Ana-Maria Ispas
          Reply

          In reply to Elena B

          Bună ziua. Mulțumim pentru actualizare și pentru că ați împărtășit soluția. Informația privind împărțirea noului format de buletin (Seria: MB, Număr: 1234567) va fi de ajutor altor utilizatori care întâmpină exact aceeași eroare la înregistrare. În ceea ce privește asistența telefonică, din păcate sistemele sunt adesea fragmentate, iar operatorii nu au nivelul de acces necesar pentru a vizualiza detaliile cererilor respinse în timp real. Mult succes cu utilizarea SPV-ului!
          1. Reply

            In reply to Ana-Maria Ispas

            Sigur, cu drag! Revin aici cu update mai tarziu, dupa ce rezolv si eventual pot confirma ca ce mi-au spus cei de la suport call center chiar a functionat
          2. Reply

            In reply to Ana-Maria Ispas

            Revin cu un update: cu buletin nou cu nr MB1234567 si fara serie, daca completez cum mi-au spus cei de la suport la telefon, si anume Seria:MB si Nr:1234567 cererea a fost aprobabta azi. Inca mi se pare absurd, mai ales ca validarea e facuta de o persoana si ca mesajul initial de reject e doar "cauza: nr/serie act", dar macar acum stim
            1. Ana-Maria Ispas
              Reply

              In reply to Elena B

              Mulțumim pentru confirmare și pentru update. Este foarte bine de știut că soluția a funcționat. Aveți perfectă dreptate, lipsa de claritate a mesajelor de eroare și validările manuale fac procesul inutil de complicat. Informația lăsată aici va fi cu siguranță de folos și altora care încearcă să se înregistreze cu noul model de carte de identitate.
  2. Maxim Radu
    Reply
    In locul actului constitutiv ,pot pune o informare de la registru comertului in care se specifica ca sunt administrator ,mentionez ca ea este din 2023 luna noiembrie ,alt act mai nou nu am.Multumesc
    1. Ana-Maria Ispas
      Reply

      In reply to Maxim Radu

      Nu pot spune cu siguranta daca vi-l accepta, dar un certificat constatator de la ONRC ar trebui sa mentioneze administratorii unei societati. Atentie!!! Certificatul constatator este valabil 30 de zile. Cel mai bine sunati la ANAF pentru un raspuns concret.
  3. Milin Ilie
    Reply
    Ce format trebuie să aibă documentele în arhiva zip ptr spv ,trebuie semnate sau stampilate?
    1. Ana-Maria Ispas
      Reply

      In reply to Milin Ilie

      Documentele trebuie semnate cu semnatura electronica (toate documentele). Dimensiunea arhivei trebuie sa fie de maxim 5MB. Personal am avut documentele in pdf pana a le arhiva.
  4. Anonymous
    Reply
    "Atenție: adresa de e-mail ce o completați in secțiunea “Adresa de email” din formularul ANAF trebuie sa fie aceeași cu cea completată în certificatul digital" Oare si numarul de telefon trebuie sa fie acelasi completat in certificatul digital?
    1. Ana-Maria Ispas
      Reply

      In reply to Anonymous

      Cel mai bine contactati info line ANAF pentru aceasta informatie. Personal am folosit acelasi numar de telefon. Programul si numarul de telefon le puteti gasi aici: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/contact/call_center
  5. Anonymous
    Reply
    De la info line ANAF au spus sa semnez digital actul constitutiv pe fiecare pagina
    1. Ana-Maria Ispas
      Reply

      In reply to Anonymous

      Eu am semnat la final, nu pe toate paginile si a fost ok. Din ce am observat, depinde si ce functionar verifica. Dar daca asa v-au spus sa semnati pe fiecare pagina, cel mai bine faceti cum au zis, pentru a nu avea surprize.
  6. Anonymous
    Reply
    Documentele arhivate in zip. trebuie semnate fiecare electronic? Adica buletin , act constitutiv si CUI in format PDF si semnate digital?
    1. Ana-Maria Ispas
      Reply

      In reply to Anonymous

      Da, este necesar sa fie semnate electronic.
  7. Dorina Grigor
    Reply
    Certificatul digital e in numele unei persoane cu cetatenie straina, nu detine CNP sau numar de telefon din Romania. Formularul de inregistrare in SPV nu pare sa accepte datele de pe certificat, pentru ca formatul cerut e setat pt CNP si numar de Romania. Cum sa procedez?
    1. Ana-Maria Ispas
      Reply

      In reply to Dorina Grigor

      Imi pare rau, dar nu stiu sa va raspund la aceasta intrebare. Cel mai bine este sa sunati la ANAF sau sa trimiteti intrebarea dvs prin formularul de contact.
  8. Bianca Tofan
    Reply
    Bună ziua. Cum actualizez înregistrarea contului, in funcție de CUI, nu de CNP? Mulțumesc.
    1. Ana-Maria Ispas
      Reply

      In reply to Bianca Tofan

      Ce doriti sa faceti prin actualizare? Sa actualizati ce anume?
    1. Ana-Maria Ispas
      Reply

      In reply to SUTA MARIA

      Verificati sa aveti tokenul activ si incercati sa intrati incognito sau de pe un alt browser.

Write a comment

* Fields marked with * are required